Agricultura românească, la un pas de colaps. Zona în care fermierii iau în calcul să renunțe să mai muncească pământul
Sunt vremuri critice pentru agricultura românească, mai ales după scumpirea carburanților, decizie care lovește în plin producătorii de legume și fructe locali, care deja se confruntau cu probleme serioase din cauza secetei.
Agricultura românească, cu un picior în groapă
Vorbim în primul rând despre fermierii din Oltenia, care se plâng că au de suferit din cauza creșterii prețurilor din ultimele luni. Mulți dintre producători se gândesc serios să abandoneze munca pământului, pentru că nu își vor mai permite asta prea mult timp de acum înainte.
În Oltenia, un agricultor care lucrează circa 1.500 de hectare ajunge să consume aproximativ 20 de tone de motorină numai pentru o singură campanie agricolă. Costurile sunt din ce în ce mai mari, iar ele se resimt de la o lună la alta, presiunea financiară devenind greu de suportat, informează Digi 24.
Dumitru Chiot, unul dintre fermierii olteni care cred că nu vor mai continua munca, spune că nu mai face față deoarece cheltuielile pe hectar, din cauza motorinei scumpe, explodează. Avertismentele vin și din partea Asociației Producătorilor Agricoli din Dolj, unde oamenii vorbesc despre un 2025 care se va încheia devastator pentru agricultura românească.
Ce să citești mai departe?
Mai puține fructe și legume românești pe tarabe. TVA crescut, combustibili mai scumpi și secetă
„Toate s-au scumpit. S-a majorat TVA, iar motorina iarăși a crescut. Nu știm câți vom mai rezista anul viitor”, exclamă Costel Iancu, președintele organizației menționate. Problemele sunt în toate etapele producției agricole: de la pregătirea solului pentru însămânțare până la tratamentele fitosanitare și recoltare. În momentul în care se vor scumpi și îngrășămintele, atunci fermierii vor fi nevoiți să reducă serios dozele, iar asta înseamnă în mod logic o reducere importantă a producției, deci va fi mai puțină marfă românească pe galantarele din piețe.
Colac peste pupăză, la factorii de decizie politico-economici se adaugă și natura: seceta a calamitat, în trei ani, peste 200.000 de hectare agricole doar în Dolj, lăsând în urmă pierderi uriașe. Situația riscă să devină și mai gravă în 2026, căci Guvernul României ar avea de gând să introducă un nou impozit pe sere și solarii.