Alertă de furtuni, vijelii și grindină. ANM a emis cod galben
Vești proaste de la ANM la final de săptămână, a fost emisă o alertă de cod galben de furtuni, grindină și vijelii. Fenomenele extreme încep de la ora 10.00. Care sunt zonele vizate?
Cod galben de furtuni, vijelii și grindină în următoarele ore
Meteorologii de la ANM anunță că avertizarea de cod galben de furtuni e valabilă pe tot parcursul zilei de duminică, în intervalul 10.00 – 23.00. În 17 județe din țară sunt așteptate precipitații abundente. Totodată, sunt posibile căderi de grindină.
Conform ANM, vor exista episoade de instabilitate atmosferică în Transilvania, sudul Banatului, nordul Olteniei şi al Munteniei. Practic sunt așteptate ploi torențiale, vânt puternic, vijelii cu rafale de până la 70 de km/h, dar și descărcări electrice.
Izolat, meteorologii precizează că va cădea și grindina. „În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50 l/mp. Perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării”, arată ANM.
Ce să citești mai departe?
Care sunt zonele vizate de avertizarea ANM
În ceea ce privește zonele vizate, acest cod galben de furtuni, vijelii, dar și grindină, vizează următoarele județe: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj. Totodată, vizate mai sunt și județele: Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sibiu, Sălaj şi Vâlcea.
Menționăm faptul că avertizarea a fost emisă după ce anterior, sâmbătă, 30 august, ANM a emis un cod portocaliu de caniculă. Meteorologii anunțau temperaturi extrem de ridicate în mai multe zone din țară.
Dacă astăzi, nordul Olteniei e vizat de o avertizare de vreme rea, iată că ieri, în sudul Olteniei a fost anunțat un disconfort termic accentuat. Totodată, caniculă am mai avut și în Dobrogea, dar și în Muntenia.
„Sâmbătă (30 august) în jumătatea de sud a Olteniei, Munteniei și a Dobrogei continentale, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade”, anunțau meteorologii sâmbătă.