News

Alertă epidemiologică în Dolj: s-au înregistrat peste 100 de cazuri de infecție cu un virus răspândit. „Populația refuză vaccinarea”

02.10.2025 | 08:24
2 minute
Alerta epidemiologica in Dolj sau inregistrat peste 100 de cazuri de infectie cu un virus raspandit Populatia refuza vaccinarea
Alertă epidemiologică în Dolj: s-au înregistrat peste 100 de cazuri de hepatita A. Bolnavii au intrat în contact cu sute de persoane. Foto: freepik.com
Este alertă în Dolj, după ce s-au înregistrat peste 100 de cazuri de infecție cu un virus extrem de răspândit. Bolnavii au intrat în contact cu sute de persoane și refuză vaccinarea
ADVERTISEMENT

S-au înregistrat peste 100 de cazuri de hepatita A în mai multe localități din  județul Dolj. Au fost descoperite șapte focare, iar DSP susține că oamenii refuză vaccinarea. De asemenea, bolnavii au intrat în contact cu aproximativ 400 de persoane, ceea ce ar contribui la răspândirea cazurilor.

Focare de infecție cu hepatita A în Dolj

Au fost înregistrat 131 de cazuri de hepatita A în mai multe localități din județul Dolj. De asemenea, bolnavii au intrat în contact cu alte 384 de persoane. În localitatea Amărăștii de Jos au fost confirmate 24 de cazuri. În primă fază au apărut la copii, după care s-au răspândit și în rândul adulților.

ADVERTISEMENT

„Au fost depistate primele cazuri de hepatită la copii, copii cu vârsta de până în 14 ani, ulterior am înțeles ca au apărut și câteva cazuri sporadice la adulți”, a declarat Mădălina Mitrulescu, medic de familie, potrivit stirileprotv.ro.

În același timp, viceprimarul din Amărăștii de Jos, Marian Firănescu, a declarat că virusul a venit de la persoanele care au călătorit în Germania. De asemenea, el a menționat că s-a făcut dezinsecție și dezinfecție în toate unitățile de învățământ înainte de începerea școlii, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT

Între timp, în Craiova există 55 de persoane infectate. Cazuri au fost înregistrate și în Coțofenii din Față, Coșoveni, Ghizdăvești, Ocolna și Bănie, relatează radiooltenia.ro. În acest context, Direcția de Sănătate Publică Dolj a achiziționat 165 de doze de vaccin antihepatic, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

ADVERTISEMENT

Oamenii refuză să se vaccineze

Deși autoritățile s-au înarmat cu doze de vaccin, specialiștii susțin că oamenii refuză vaccinarea. „ S-au efectuat anchete epidemiologice, am legătură cu medicii de familie, cu mediatorii sanitari. Deși este un vaccin sigur, reacțiile sunt minime, gen o durere la locul injectării, populația refuză vaccinarea”, a declarat Roxana Bărboianu, medic epidemiolog DSP Dolj.

Hepatita A este cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”. Se transmite prin consumul de apă, alimente contaminate și prin contactul cu o altă persoană bolnavă.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT