News

Căutări în Halkidiki, după ce o fetiță de cinci ani a fost atacată de un lup pe plajă. Animalul nu este de găsit. Update

17.09.2025 | 13:34
3 minute
Cautari in Halkidiki dupa ce o fetita de cinci ani a fost atacata de un lup pe plaja Animalul nu este de gasit Update
O fetiță a fost atacată de un lup pe o plajă din Grecia / sursa: colaj Fanatik, Freepik
Un incident grav a avut loc în Halkidiki, unde o fetiță de cinci ani a fost atacată de un lup în timp ce se afla cu familia sa pe plajă. Animalul este căutat de autorități
ADVERTISEMENT

O fetiță de cinci ani a fost atacată de un lup pe plajă din Haikidiki, Grecia. În timp ce se afla împreună cu familia în vacanță în stațiunea din nordul țării, copila a fost atacată și rănită de animal. Oamenii legii au pornit imediat în căutarea lui.

Update. Imagini cu lupul care a rănit un copil

Animalul sălbatic a fost surprins de turiști plimbându-se pe plaja din Halkidiki, printre șezlonguri. Imaginile postate de presa elenă, mai ales după incidentul șocant, au impacientat atât locuitorii, cât și turiștii. Reamintim că o fetiță de doar cinci ani a fost atacată de un lup în timp ce se afla în vacanță cu familia în Grecia.

ADVERTISEMENT

Micuța, de loc din Serbia, a suferit răni pe spate, abdomen și un picior. Un bărbat, martor la incident, a aruncat cu pietre în animal și a reușit să o recupereze pe fetiță înainte de a fi mușcată mai rău.


 

Anchetă după ce o fetiță de cinci ani a fost atacată de un lup pe plajă

Incidentul a avut loc vineri, 12 septembrie, la Neos Marmaras, în peninsula turistică Halkidiki, după cum a transmis Iason Bantios, purtător de cuvânt al organizației de mediu Kallisto. Întâmplarea nefericită a fost raportată de o turistă din Serbia care a văzut atacul lupului asupra fetiței.

Cea mică se juca pe plajă în momentul în care a apărut lupul și a atacat-o, mușcând-o de spate și zgâriind-o pe față, burtă și picior. Copila a fost dusă la un centru sanitar local, ulterior fiind transportată la spital. La scurt timp a fost externată, starea ei fiind bună, potrivit ertnews.gr.

ADVERTISEMENT

Potrivit ONG-ului Kallisto, „ar fi vorba despre un lup tânăr care a dezvoltat un fel de problematică cu oamenii, un lucru neobişnuit”. „Le recomandăm locuitorilor din Neos Marmaras să evite plimbările cu câini sau copii după lăsarea întunericului şi dimineaţa devreme”, a subliniat Iason Bantios.

Tot mai multe animale sălbatice pe plaje

În colaborare cu Oficiul Silvic Polygyros, autoritățile din domeniu au instalat camere de filmat la locul atacului în speranța că lupul se va întoarce și va putea fi reperat astfel.

Nu ar fi prima oară când un animal sălbatic ajunge în zona în care turiștii petrec timp. În urmă cu circa două săptămâni, o locuitoare din Neos Marmaras s-a confruntat cu un lup în sat, care a încercat să-i atace câinele.

Animalele sălbatice și-ar face des apariția pe muntele Parnitha, de lângă Atena, precum şi în centrul Peloponezului, potrivit ONG-ului. Apariţia lor în apropierea capitalei îngrijorează autorităţile, astfel că se pune în discuție o eventuală relocare a acestora. Experții de mediu se opun, însă, acestui lucru.

ADVERTISEMENT