Cele două rețele de hackeri ale GRU, serviciul militar de spionaj al Rusiei. Cum a fost realizat cel mai puternic cyberattack din istorie

Războiul Rusiei cu Ucraina se poartă cu duritate și pe frontul invizibil al spațiului cibernetic, serviciile de spionaj rusești – GRU și SVR – organizând rețele de hackeri care au întreprins atacuri de amploare, ce au avut consecințe majore în unele cazuri pentru viața de zi cu zi a oamenilor. Aceste rețele nu sunt formate din hackeri interesați să obțină bani din răscumpărarea datelor furate sau pur și simplu să vandalizeze rețelele informatice pentru simpla lor satisfacție. Rețelele organizate de spionajul rusesc operează la o scară mult mai mare, cu obiective conforme intereselor strategice ale Moscovei.

„Viermele de nisip” al GRU

GRU, serviciul de informații al armatei, are două rețele distincte, cu obiective specifice. Astfel, unitatea APT28 are misiunea de sparge rețelele informatice pentru a obține acces la date secrete sau, în unele cazuri, să fure date sensibile pe care apoi să le facă publice. Prin natura operațiunile sale, APT28 este foarte discretă în operațiunile sale. Recent, în aprilie 2026, ceva vâlvă a produs un avertisment al BND, serviciul de informații german, care a descoperit, că hackerii aceste unități au compromis mai multe routere pentru a obține informații secrete ale guvernului și armatei germane, precum și de la companii care gestionează infrastructuri de importanță majoră în Germania, nota agenția Reuters.

Pe același subiect

Ucraina, zguduită de un nou scandal de corupție. Culisele demiterii procurorului general al țării

O fetiță de 6 ani a murit în timp ce vorbea cu mama ei. Cu o zi înainte fusese la spital: ”I s-ar fi pus o perfuzie”. Detalii exclusive

Alertă în Bacău: 48 de persoane au ajuns la spital după ce zeci de copii din Căiuți au acuzat stări de rău. Planul Roșu, dezactivat. Update

Cu totul altfel stau lucrurile cu ATP44, cunoscută sub numele de Sandworm („Viermele de nisip”), alături de alte nume care i s-au dat. Sandworm a făcut inoperabile rețele informatice majore, producând pagube imense. Cea mai afectată a fost Ucraina, însă atacurile hackerilor GRU nu s-au limitat doar la țara cu care Rusia este în război.

„Sandworm a infirmat presupoziția că atacurile cibernetice rămân în spațiul cibernetic. A oprit furnizarea energiei pe timp de iarnă, a stopat transportul maritim la scară globală al companiei Maersk, a perturbat Jocurile Olimpice, a oprit furnizarea căldurii către populație (…) Pentru orice organizație care operează infrastructuri critice sau sisteme industriale, este cea mai clară dovadă că securitatea IT și siguranța fizică sunt acum una și aceeași problemă”, notează DeepStrike, o organizație specializată în testarea vulnerabilităților sistemelor informatice.

Ce să citești mai departe?

„Nu mai vreau să aud numele copilei mele”. Denisa, tânăra ucisă de Șacalul, i-a trimis mamei ei un mesaj ciudat chiar înainte de crimă. Bunurile nu sunt nici azi recuperate

deces

O relaţie începută pe Tinder aruncă în aer securitatea celei mai bine păzite baze NATO din Europa. Scandal de spionaj, cu Rusia în prim-plan

nato

Primul blackout provocat de un atac cibernetic

Sabotarea pe cale cibernetică de către hackerii GRU a rețelelor de infrastructură a început în decembrie 2015, când au lăsat fără curent circa 230.000 de locuitori ai regiunii Ivano-Frankisvk din Ucraina, acesta fiind primul blackout provocat de un atac cibernetic. Un an mai târziu au repetat atacul și la Kiev, la o scară mai mare, preluând efectiv controlul substațiilor de alimentare cu energie electrică ale orașului.

Însă cea mai mare „ispravă” a GRU a fost NotPetya, un virus care pătruns în M.E. Doc, un sistem ucrainean de contabilitate. Cei de la Sandworm au lăsat impresia că este un atac de tip ransomware, pentru răscumpărare, tocmai pentru a ascunde amploarea și gravitatea atacului. În realitate, datele nu fuseseră furate, ci distruse, iar acestea nu mai putea fi recuperate printr-un reboot al sistemului. Din Ucraina, virsului s-a extins și a lovit companii și instituții importante precum Maersk, Merck sau FedEx. Pagubele totale produse de către NotPetya au fost estimate la 10 miliarde de dolari, cel mai costisitor atac cibernetic de până acum.

În anii următori, GRU și-a extins „palmaresul” cu un atac care perturbat deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pyeong Chang (Coreea de Sud), astfel încât să dea impresia că a fost mâna unor hackeri din Coreea de Nord. În 2019, ținta principală a fost Georgia unde numărul site-urilor afectate de operațiunile ATP44 a fost de circa 15.000.

Au lovit în Ucraina, au nimerit în Germania

Când a început războiul ruso-ucrainean, Sandworm a fost „în prima linie” a conflictului. Concomitent cu atacul cu trupe la sol, Rusia a lansat un atac cibernetic de amploare împotriva modemelor Viasat astfel încât acestea să nu mai poată accesa rețeaua de sateliți KA-SAT. În jur de 30.000 de modeme au fost blocate ceea ce a afectat major comunicațiile din Ucraina în primele ore de la declanșarea invaziei. Însă consecințele nu s-au limitat doar la Ucraina, fiind afectat și modeme din restul Europei. Astfel, în Germania, compania Enercon a pierdut controlul a 5.800 de turbine eoliene.

De atunci, rețeaua GRU a lansat periodic atacuri împotriva rețelelor de infrastructură ale Ucrainei, iar în decembrie 2025 au încercat să lovească chiar și în rețeaua de energie electrică a Poloniei, însă Varșovia a reușit să evite blackoutul.

O rețea proprie de hackeri, APT29 are și SVR-ul, serviciul de informații externe al Rusiei. Ca și APT28, rețeaua SVR este mai interesată în obținerea de informații decât în sabotaje de amploare precum, cele realizate de Sandworm.

România, printre victimele Rusiei

Însă rețelele GRU și SVR nu sunt singurele care servesc interesele Rusiei. În spatele Killnet nu a fost încă identificată o instituție a statului rus, însă rețeaua nu ascunde susținerea Moscovei în planul războiului cibernetic. Prima consemnare a existenței acestei grupări datează din ianuarie 2022, cu o lună înainte de începerea războiului. În aprilie 2022, gruparea ataca o serie de site-uri românești, printre care cel al Guvernului și cel al Ministerului Apărării Naționale, ca represalii față de un presupus ajutor de natură militară oferit de București pentru Ucraina. În acea perioadă atacuri similare au avut loc și în Cehia. Tot Killnet a reușit să spargă site-ul grupării de hackeri Anonymous, care-și declarase susținerea față de Ucraina.

Cu asemenea succese, pare surprinzător că genul aceste de atacuri survine atât de rar, însă site-ul Just Security prezintă și motivele pentru care atacurile sunt destul de rare. În primul rând, sunt atacuri de proporții care necesită resurse și pregătiri de amploare, resurse care ar putea fi folosite pentru propria protecție în fața altor atacuri cibernetice, mai ales că linia frontului din Ucraina a a devenit o competiție în bruierea semnalului dronelor inamice.

În al doilea rând, orice atac și orice virus lasă o semnătură, un mod de manifestare care poate fi apoi analizat astfel încât rețelele vizate să poată fi mai bine pregătite pentru un nou atac de același tip. În consecință, rețelele GRU preferă să aștepte lansarea unui nou atac doar pentru mize mari, atunci când impactul poate fi maxim, fără ca rețelele atacate să fie pregătite pentru ce li se pregătește.