News

Doliu la cel mai important constructor de automobile din România: directorul de la Dacia Renault Constanța a murit

25.11.2025 | 13:40
2 minute
Doliu la cel mai important constructor de automobile din Romania directorul de la Dacia Renault Constanta a murit
A murit Constantin Olteanu, directorul de la Dacia Renault Constanța. Sursa foto: replicaonline.ro
Adrian Baciu Adrian Baciu Journalist
Este doliu la cel mai important constructor de automobile din România: a murit Constantin Olteanu, directorul de la Dacia Renault Constanța.
ADVERTISEMENT

Cel mai important constructor de automobile din România este în doliu. Directorul de la Dacia Renault Constanța, Constantin Olteanu, a murit, anunță presa locală.

A murit Constantin Olteanu, directorul de la Dacia Renault Constanța

Constantin Olteanu, cel care a fost directorul Reprezentanței Dacia, Renault și Nissan din Constanța, a încetat din viață la începutul acestei săptămâni, scrie publicația locală Ziua Constanța.

ADVERTISEMENT

Aflat de mai mulți ani în această poziție de conducere la compania auto, Constantin Olteanu a fost martorul unor evenimente marcante în istoria mărcii Dacia. În 2008, acesta a fost gazda lansării vehiculului Dacia Sandero la Constanța.

În iunie 2008, Groupe Renault Constanța a organizat un eveniment automobilistic spectaculos. Prezentarea în premieră a noului model Dacia Sandero a stârnit interesul automobiliștilor, care au luat cu asalt showroom-ul reprezentanței. Festivitatea de acum două decenii de la Constanța a fost deschisă de directorul general Constantin Olteanu, care a rememorat parcursul Daciei până la modelul ”Sandero”.

ADVERTISEMENT

Același Olteanu a participat, în noiembrie 2013, la prezentarea, în Constanța, a noului Duster. Mașina celor de la Dacia a fost atunci lansată la reprezentanţa Dacia din Constanţa, în prezenţa lui Didier Goyens, director de reţele Dacia şi Renault în România, dar şi a lui Constantin Olteanu, directorul reprezentanţei Dacia Renault Nissan Constanţa.

ADVERTISEMENT

Un alt nume important care are legături cu Dacia a murit în noiembrie

La începutul acestei luni, un alt eveniment trist a lovit grupul Renault. Louis Schweitzer, omul care a supravegheat privatizarea Renault, precum și achiziționarea Nissan, Dacia și Samsung Motors, a murit la vârsta de 83 de ani.

Pe 7 noiembrie, conducerea Renault, din care face parte și Dacia, a anunțat decesul lui Louis Schweitzer. Acesta a fost președinte și director general al grupului între 1992 și 2005.

ADVERTISEMENT

Schweitzer a fost ”arhitectul” achiziției de către Renault a producătorului auto din România Dacia, în 1999. Președintele Renault, Jean-Dominique Senard, i-a adus un omagiu lui Schweitzer, numindu-l ”un lider vizionar și îndrăzneț care a contribuit la modernizarea și internaționalizarea” producătorului auto. Schweitzer s-a născut la Geneva și s-a alăturat Grupului Renault în 1986, mai întâi ca director financiar, apoi ca director general adjunct, înainte de a prelua funcția de conducere la producătorul auto, după o carieră de succes în administrația publică franceză, scrie AutoNews.

ADVERTISEMENT