Imagini spectaculoase: a nins în România la final de septembrie. Zona unde temperaturile au scăzut drastic. Video
O dimineață rece a cuprins Valea Jiului luni dimineață, 29 septembrie, unde locuitorii din Petroșani au avut parte de doar 4 grade Celsius în termometre. În masivul Parâng, peisajul s-a schimbat brusc, iar ninsorile au pus stăpânire pe zona montană.
A nins în România. Zonele unde temperaturile au scăzut drastic
Valul de frig vine la foarte scurt timp după ce România a înregistrat cea mai rece dimineață de vară din ultimele cinci decenii, pe 25 august 2025. Tot la Petroșani, în urmă cu o lună, mercurul a coborât până la 3 grade Celsius. De asemenea, a nins și la Mădăraș, în județul Harghita.
Imaginile publicate de Meteoplus arată cum zăpada s-a așternut peste mica localitate de aproximativ 2.000 de locuitori. Comuna se află la aproape 700 de metri altitudine, la poalele estice ale Munților Harghitei și cele vestice ale Munților Ciucului.
De asemenea, a nins în Munții Călimani și în Munții Rodnei, zone aflate la altitudini mai mari, unde frigul a fost și mai puternic. Și în Munții Bucegi s-au semnalat ninsori ușoare, mai ales la altitudini de peste 1.800 de metri. Era de așteptat ca vremea să se schimbe radical, ținând cont că meteorologii ANM au publicat recent prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și au anunțat că la final de septembrie țara va trece printr-un episod mai rece decât în mod normal.
Ce să citești mai departe?
ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturile scăzute se vor resimți în toate regiunile, însă cele mai afectate vor fi zonele din nord-est, unde frigul va fi mai accentuat. Nici ploile nu vor lipsi în această perioadă, dar cele mai afectate zone vor fi cele din sud vest.
Pentru intervalul 6 – 13 octombrie, prognoza arată o ușoară îmbunătățire. Temperaturile medii vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu mici abateri negative în est. Precipitațiile vor rămâne în limitele obișnuite, ceea ce înseamnă că ploile nu vor fi mai frecvente decât de obicei pentru această perioadă a anului.
De asemenea, potrivit specialiștilor meteo, între 13 și 20 octombrie, vremea va fi normală pentru această perioadă. Temperaturile nu vor aduce surprize, iar ploile vor fi și ele în limite obișnuite, în toate regiunile țării. Și pentru săptămâna 20 – 27 octombrie, prognoza rămâne la fel. Temperaturile vor fi apropiate de valorile normale de toamnă, iar precipitațiile se vor încadra și ele în limitele obișnuite.