Lista spitalelor din România care pierd finanțarea din PNRR. Proiectele care rămân fără bani europeni, decise de ministere
Majoritatea ministerelor din Guvernul Bolojan au încheiat evaluarea proiectelor care nu mai pot fi susținute din fonduri europene prin PNRR. Printre cele mai afectate se află Ministerul Sănătății, care a decis să renunțe la nu mai puțin de 142 de contracte de finanțare.
Lista spitalelor din România care pierd finanțarea din PNRR
Aceste proiecte vizau, în principal, construcția, extinderea sau modernizarea unor spitale, secții și pavilioane. Autoritățile și-au motivat această decizie explicând că pentru aceste investiții nu au fost demarate nici măcar procedurile de achiziție. În acest context, termenele impuse de program nu ar fi putut fi respectate.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că mai sunt două ministere care trebuie să finalizeze listele pentru prioritizarea proiectelor, Ministerul Mediului și Ministerul Dezvoltării. Oficialul a precizat că, până săptămâna viitoare, toate ministerele care derulează proiecte cu fonduri din PNRR vor decide care dintre acestea rămân fără finanțare europeană și care pot fi duse la capăt până în august 2026.
De ce nu se mai acordă fonduri europene pentru aceste proiecte
Proiectele care nu au contracte de achiziții atribuite sau care nu au ajuns la un progres fizic de cel puțin 30% au fost scoase de pe lista finanțărilor din PNRR, fiindcă nu ar putea fi finalizate până la 31 august 2026, acesta fiind termenul limită impus de program.
Ce să citești mai departe?
Un memorandum adoptat joi de Guvern arată că Ministerul Sănătății renunță la 142 de contracte de finanțare unde beneficiarii nu au început procedurile de achiziții. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 4 miliarde de lei. Din suma totală, peste două miliarde de lei reprezintă granturi nerambursabile de la Uniunea Europeană, iar aproape 20 de milioane de lei provin din finanțări naționale.
În acest context, mai multe proiecte importante din domeniul sănătății nu vor mai primi bani prin PNRR. Printre acestea se află construcția unor secții noi de obstetrică, ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie în județul Arad.
De asemenea, rămâne fără finanțare și ridicarea unui pavilion de medicină operațională-politraumă în cazarma 646 din Brașov, proiect al Ministerului Apărării Naționale. În Capitală, nu se va mai construi centrul de psihiatrie pediatrică la Spitalul Clinic „Alexandru Obregia”, iar Spitalul Universitar de Urgență București pierde fondurile pentru extinderea aripilor A1 și A4 și amenajarea unor parcări.
Decizie de ultimă oră. Ce proiecte din sănătate pierd banii europeni
Pe listă se regăsesc și proiecte mari din Constanța și Neamț. Mai exact, este vorba despre policlinica municipală specializată pe cardiologie și oncologie din Constanța și despre noul sediu al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Până în anul 2026, un număr de 3.175 de proiecte din domeniul sănătății pot fi finalizate, conform documentului elaborat de Ministerul Sănătății. Acestea au înregistrat deja un progres de peste 30% și respectă termenele stabilite în graficele de execuție, conform Hotnews.ro.
Valoarea totală a proiectelor care vor primi în continuare finanțare depășește 9 miliarde de lei. Din această sumă, aproape 6 miliarde de lei provin din granturi nerambursabile prin PNRR, peste 1,2 miliarde din componenta de împrumut, iar restul din finanțare publică națională, contribuții locale și TVA. Ministrul fondurilor europene, Dragoș Pîslaru, a subliniat că măsurile adoptate nu duc la oprirea șantierelor deja începute.
„Prin această ordonanță nu întrerupem contracte de lucrări. Șantierele nu se închid ca urmare a acestui OUG. Noi ne uităm la sursa de finanțare și stabilim că, dacă avem o sumă de bani, pe suma respectivă de bani trebuie să ne concentrăm ca să putem să o folosim”, a spus Pîslaru.