Lovitură pentru Pizza Hut. Compania a intrat în insolvență și va închide 68 de locații
Veste proastă pentru iubitorii de pizza. Pizza Hut, celebrul lanț de pizzerii, a intrat în insolvență. Din această cauză, compania va fi nevoită să închidă 68 de locații.
Pizza Hut a anunțat că a intrat în insolvență. Ce se va întâmpla cu angajații
Compania care administra locațiile Pizza Hut din Marea Britanie intrat în insolvență. Drept urmare, lanțul de pizzerii va închide 68 de restaurante și 11 puncte de livrare. Închiderea acestor locații va duce la pierderea a 1.200 de locuri de muncă.
DC London Pie, compania care administra locațiile din Marea Britanie, a anunțat că toți cei 1.210 angajați vor fi concediați. Un purtător de cuvânt al Pizza Hut UK a confirmat pentru presa internațională acordul cu Yum! și a precizat că, în urma acestuia, compania este „încântată să asigure continuarea activității în 64 de locații, pentru a proteja experiența clienților.”
„Aproximativ 2.000 de membri ai echipei vor fi transferați către noua entitate Yum! Equity Business, în conformitate cu legislația britanică, inclusiv liderii de la nivel regional și echipele de support. Prioritatea noastră imediată este asigurarea continuității operaționale în locațiile preluate și sprijinirea angajaților pe parcursul tranziției.”, a declarat Nicolas Burquier, directorul general al Pizza Hut Europa și Canada, potrivit Sky News.
Ce să citești mai departe?
Fostul proprietar al lanțului de restaurante a acumulat o datorie de peste 47 de milioane de euro
Potrivit presei internaționale, declinul companiei Pizza Hut în Marea Britanie a început de anul trecut. Fostul proprietar al lanțului de pizzerii, Heart with Smart Limited, a intrat în faliment în 2024. Asta a dus la acumularea unei datorii de 47.2 de milioane de euro față de Pricopa Capital, principalul investitor.
În ianuarie 2025, compania Directional Capital a preluat restaurantele Pizza Hut din Marea Britanie, în cadrul unui acord de administrare prealabilă a insolvenței. Ulterior, a fost creată entitatea DC London Pie Limited, care s-a ocupat de gestionarea operațiunilor din Marea Britanie. Surse din interiorul companiei au susținut că din cauza incertitudinii bugetare care a dus la reducerea cheltuielilor, multe locații Pizza Hut s-au confruntat cu scăderi ale vânzărilor.