Minorii sub 16 ani ar putea avea interzis pe rețelele de socializare. Raportul adoptat de Parlamentul European
Modificări majore sunt pregătite de Parlamentul European. Minorii care au mai puțin de 16 ani ar putea avea interzis pe rețelele de socializare, scopul acestei măsuri fiind acela de a-i proteja.
Accesul minorilor sub 16 ani ar putea fi interzis pe rețelele de socializare
Un prim pas a fost făcut miercuri, 26 noiembrie, prin adoptarea unui raport non-legislativ de către eurodeputați cu 483 de voturi pentru, 92 împotrivă și 85 de abțineri. Parlamentul European vrea ca minorii să nu mai fie ținta strategiilor manipulatoare pe internet.
Totodată, deputații europeni punctează că accesul de la vârste fragede pe rețelele de socializare poate duce la dependență, iar capacitatea minorilor de a se concentra este semnificativ redusă.
Parlamentul European punctează că expunerea la rețelele sociale de la vârste fragede poate reprezenta un pericol pentru sănătatea fizică și mintală a minorilor. În acest context, eurodeputații propun ca minorii sub 16 ani să aibă interzis pe platforme sociale.
Ce să citești mai departe?
În același timp, cei cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani ar putea avea acces la rețele doar cu acordul părinților. Un raport publicat recent arată că 97% dintre adolescenți au acces la internet în fiecare zi. Totodată, 78% dintre minorii care au între 13 și 17 ani ajung să își verifice telefonul și rețelele în fiecare oră.
Parlamentul European solicită implementarea mai multor măsuri pentru protejarea minorilor
Printre măsurile pe care Parlamentul European le solicită se numără blocarea funcțiilor care dau dependență minorilor și interzicerea platformelor care nu respectă regulile Uniunii Europene. De asemenea, deputații europeni cer să fie limitate tehnologiile persuasive, inclusiv publicitatea făcute de influenceri sau persoane publice, dar și interfețele înșelătoare.
Parlamentul European propune și măsuri mai dure pentru a proteja adolescenții de exploatarea comercială și restricții privind anumite conținuturi din cadrul jocurilor. Mai mult, una dintre propuneri se referă la introducerea unor reguli pentru instrumentele bazate pe inteligența artificială. Managerii platformelor sociale ar urma să fie răspunzători în cazul în care nu sunt respectate aceste măsuri.