Moarte suspectă pe autostradă. Un pieton a fost lovit mortal, în Prahova, dar șoferul le-a spus polițiștilor că victima era deja întinsă pe jos
Bărbat lovit mortal pe DN1, în apropiere de Bănești, județul Prahova, în timp ce se deplasa pe carosabil. Un șofer prezent la locul accidentului fatal le-a spus anchetatorilor că victima era deja întinsă pe jos și că el nu are, de fapt, nicio vină.
Pieton lovit mortal în Prahova
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, echipajele au fost solicitate să intervină, prin apel la 112, cu privire la un accident între un pieton și un autoturism.
„Echipajele s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele verificări a reieșit că un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule pe DN 1, din direcția Brașov către București, ar fi accidentat un pieton. În urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul pietonului”, a informat IPJ Prahova.
Șoferul în vârstă de 46 de ani a fost audiat la fața locului de către oamenii legii. El le-a spus anchetatorilor că bărbatul mort era deja întins pe asfalt și că nu el l-a accidentat mortal. Declarația a fost confirmată și de un alt șofer, martor la cele întâmplate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Ce să citești mai departe?
În acest caz s-a deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru a se afla cu exactitate cauzele care au dus la producerea evenimentului. În urma anchetei se vor dispune măsurile legale care se impun.
Două accidente pe DN1 în doar câteva ore
Cu doar câteva ore înainte de acest caz, un alt accident a avut loc pe drumul spre munte. Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unei mașini care circula dinspre București spre Ploiești, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o tânăr de 22 de ani. Niciunul dintre conducătorii auto nu au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, însă ambii au fost răniți în urma impactului, astfel că au fost duși la spital pentru îngrijiri.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru luarea măsurilor legale care se impun în astfel de cazuri.