Nicușor Dan și-a dus copilul la școală, în prima zi. Președintele îi primește la Cotroceni pe sindicaliștii din Educație
Nicușor Dan a spus că se va întâlni astăzi, luni, 8 septembrie, cu reprezentanții cadrelor didactice pentru discuții privind situația din învățământ. Înainte de asta, președintele și-a dus fetița la școală, așa cum spunea încă din urmă cu câteva zile.
Nicușor Dan s-a ținut de promisiune: președintele și-a dus copilul la școală
În prima zi de școală din noul an didactic 2025-2026, foarte multe licee din Capitală nu organizează festivități, ci își vor deschide porțile doar pentru discuții scurte cu diriginții și învățătorii. În ceea ce-l privește, președintele Nicușor Dan şi-a condus fetița în prima zi de şcoală, alături de fiul mai mic.
Întâmpina de presă, șeful statului a spus că va participa la deschiderea noului an școlar în calitate de părinte și nu în calitate de președinte al României. A explicat că a luat această decizie deoarece în acest moment profesorii au o serie de revendicări și nu a vrut ca prin prezența sa în calitate de șef de stat să ”sfideze”.
Președintele Nicușor Dan îi primește la Cotroceni pe sindicaliștii din Educație
În ceea ce privește adevărata problemă a momentului, nemulțumirile profesorilor, șeful statului a spus că se va întâlni luni cu reprezentanții cadrelor didactice pentru discuții privind situația din învățământ.
Ce să citești mai departe?
Reamintim că profesorii din toată țara boicotează prima zi a noului an școlar. În cele mai multe unități sunt anulate festivitățile de început de an, iar părinții și elevii au fost deja anunțați de acest lucru.
”Ne întâlnim la 13.30 şi discutăm, până una alta copii trebuie sa ajungă la şcoală. O să discutăm faţă-n faţă la Cotroceni. Am vorbit cu domnul ministru, ca să înțelegem, s-a pus întrebarea de ce s-a început cu Educația, răspunsul este că trebuia să fie gata până la 8 septembrie, de asta s-a început cu Educația.
Haideți să vedem cum se așează lucrurile acum, şi, dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate, dar a fost un efort în mai multe direcții de a reduce deficitul, ăsta a fost efortul pe Educație, şi el trebuia început mai devreme, ca sa fie gata în 8 septembrie. Există această tensiune, sunt nişte revendicări ale profesorilor şi nu am vrut sa sfidez, e o discutie în societate şi n-am vrut să sfidez”, a declarat Nicușor Dan.
Tot luni, mii de profesori vor veni în Piața Victoriei și vor picheta sediul Guvernului României, începând cu ora 12. Apoi vor pleca în marș până la Palatul Cotroceni. Sindicaliștii nu au exclus nici începerea grevei generale, dacă autoritățile nu țin cont de doleanțele cadrelor didactice.