Protest cu sute de participanți în fața ministerului de Finanțe. Alexandru Nazare a ieșit să discute cu sindicaliștii: „Unele doleanțe nu le putem satisface”
Protest cu sute de participanți din întreaga țară în fața ministerului de Finanțe. Manifestația pașnică a avut drept scop convingerea guvernanților să le acorde drepturile așa cum merită. Fără scandări, ci doar cu pancarte, oamenii au protestat în Capitală timp de mai multe ore.
Protest cu sute de participanți în fața ministerului de Finanțe
Preşedintele organizaţiei sindicale, Nicolae-Liviu Toader, a afirmat că a solicitat întâlniri cu reprezentanții ministrului și ANAF. Primele discuții ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
„Noi am solicitat conducerilor Ministerului Finanţelor şi ANAF să avem o întâlnire încă de astăzi (sâmbătă, n.r.), în contextul în care miniştrii mai sunt la muncă, lucrează şi sâmbăta. Dacă nu, săptămâna viitoare când vor fi disponibili. Deja am fost notificaţi că este posibil să fim primiţi. Important este să transmitem semnalul şi să încercăm să ne aşezăm la masa discuţiilor”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele SindFISC.
Între timp, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a ieșit în stradă să vorbească personal cu protestatarii. El a fost aplaudat de aceștia atunci când a spus că dorește să construiască împreună cu aceștia noile baze ale țării.
Ce să citești mai departe?
Alexandru Nazare a ieșit să discute cu protestatarii
Nazare a invitat o delegație de cinci persoane, reprezentanți ai oamenilor din stradă, cu care să discute problemele evidențiate de aceștia.
„Sunt doleanţe pe care nu le putem satisface în acest moment, dar e important să avem un dialog şi schimbarea în instituţie trebuie să se facă în acord cu toate organizaţiile şi să construim împreună. Înţeleg nevoile pe care le au, înţeleg nevoia de a avea un statut, dar trebuie analizată temeinic fiecare solicitare în parte şi să vedem câte dintre aceste solicitări pot fi satisfăcute.
Ideea, de exemplu, de a avea o normare a muncii e o chestiune cu care eu sunt de acord, deja a pornit o astfel de acţiune Ministerul de Finanţe, astfel încât să avem o evidenţă foarte clară a activităţii fiecărei direcţii în parte, fiecărei persoane în parte. Deci sunt lucruri pe care putem să le realizăm împreună”, a declarat Alexandru Nazare în fața oamenilor.
Printre cele zece revendicări pe care le cer protestatarii se numără:
- redarea demnităţii şi imaginii publice a finanţiştilor;
- recunoaşterea specificului activităţii şi definirea domeniului „Finanţe publice” în legea salarizării;
- adoptarea Statutului finanţistului cu drepturi şi îndatoriri clare;
- finanţare corectă pentru funcţionarea instituţiilor fără costuri pentru angajaţi;
- normarea realistă a muncii şi asigurarea personalului necesar;
- digitalizare accelerată şi eficientă;
- depolitizarea instituţională şi titularizarea profesioniştilor pe posturi de conducere;
- consolidarea Şcolii de fiscalitate şi instruire modernă;
- recompensarea performanţei şi a efortului suplimentar;
- un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea şi riscurile muncii.