Sorin Grindeanu, avertisment direct pentru Ilie Bolojan: „În momentul în care PSD decide ieşirea din coaliţie, guvernul e picat”
Sorin Grindeanu, avertizează că dacă guvernul Bolojan va propune tăierea cu 10% a salariilor şi nu ţine seama de pachetul de relansare economică al PSD, social-democraţii vor ieşi din coaliţie, moment în care actualul cabinet va pica.
Sorin Grindeanu: „Vedem că măsurile adoptate prin Pachetul 1 şi chiar prin Pachetul 2 nu şi-au atins ţinta”
Sorin Grindeanu spune că în cele cinci luni de când funcţionează acest guvern s-au petrecut lucruri cu care PSD-ul nu a fost de acord, precum CASS-ul pentru mame, veteranii de război, deţinuţii politici sau personalul monahal.
Totuşi, având în vedere că măsurile luate până acum de Ilie Bolojan nu au avut rezultatul scontat, preşedintele social le cere partenerilor din coaliţie să ţină seama de planul de relansare economică al PSD. „Vedem cu toţii că pare, în acest moment, că măsurile adoptate prin Pachetul 1 şi chiar prin Pachetul 2 nu şi-au atins ţinta, pare că lucrurile, din punct de vedere economic, nu merg în direcţia potrivită şi atunci este absolut necesar să venim cu aceste măsuri de relansare. Noi le-am trimis de două luni de zile, (…) partenerilor din coaliţie”, a spus Sorin Grindeanu, într-un interviu la România TV.
„Dacă Bolojan vrea să taie salariile, e clar că în acel moment nu se mai doreşte ca PSD să facă parte din această coaliţie”
Întrebat ce se va întâmpla dacă nu sunt luate în considerare propunerile PSD, iar premierul Bolojan va propune tăierea cu 10% a salariilor , Sorin Grindeanu a fost tranşant: „E clar că în acel moment nu se mai doreşte ca PSD-ul să facă parte din această coaliţie”.
Ce să citești mai departe?
El a adăugat că în momentul în care PSD-ul va părăsi coaliţia, automat guvernul Bolojan va pica. „Din momentul în care se încalcă cele două lucruri, adică, se va propune tăierea salariilor cu 10% şi nu există acel pachet de relansare economică, evident că da, PSD-ul nu mai face parte din această coaliţie.
Pe de-o parte, parlamentar, acest lucru poate să fie printr-o moţiune de cenzură, dar în momentul în care PSD decide ieşirea din coaliţie, în acel moment, guvernul este picat. Nu mai trebuie să stai. Sunt lucruri care ţin de tehnică parlamentară. În momentul acela nu mai avem coaliţia care e formată din cele patru partide, este o altă componenţă a acestei coaliţii, deci automat guvernul se consideră a fi picat. Dar astea sunt chestiuni de tehnică parlamentară. Nu există semne de întrebare, nu există niciun fel de virgulă, niciun fel de negociere”, a mai spus preşedintele PSD.