Trei persoane cu dizabilități, ținute ca sclavi și puse să muncească. Li se luau și indemnizațiile de handicap
Polițiștii și procurorii au făcut percheziții domiciliare la o persoană suspectată că ar fi forțat doi bărbați și o femeie, toți cu afecțiuni psihice, să muncească. Mai multe decât atât, suspectul le lua și indemnizațiile lunare de handicap.
Trei persoane cu handicap, racolate și forțate să muncească
Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT Olt au efectuat, miercuri, percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de persoane. Suspectul vizat este acuzat de trafic de persoane, după ce a racolat trei persoane, doi bărbați și o femeie cu handicap.
Victimele au fost ademenite la locuința acestuia și au fost puse să muncească cu forța în gospodăria lui. De asemenea, indemnizațiile erau luate tot de individ. În acest caz, au loc audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt. Perchezițiile s-au realizat cu sprijinul polițiștilor IPJ Olt și jandarmilor de la Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, o persoană, profitând de starea de vulnerabilitate a trei persoane vătămate (doi bărbați și o femeie), cauzată de afecțiuni psihice (încadrate medical cu grad de handicap), le-ar fi recrutat și adăpostit în gospodăria sa, unde le-ar fi supus la muncă zilnică forțată. De asemenea, persoana în cauză ar fi încasat, fără drept, indemnizațiile primite lunar de către victime, ca urmare a încadrării în grad de handicap”, au anunțat autoritățile.
Ce să citești mai departe?
Două persoane din Iași, ținute ca sclavi de un consilier PNL
La sfârșitul lunii octombrie, a ieșit la iveală un caz asemănător de sclavie, în județul Iași. Consilierul PNL Dragoș Florin Doloi și fratele său au păcălit două persoane. Le-au recrutat, după care le-au ținut în condiții mizere. Le-au pus să muncească de dimineață până seara și le-au luat actele de identitate.
De asemenea, victimele erau adăpostite în condiții insalubre, într-o bucătărie de vară și într-un autoturism dezafectat. Nu aveau acces la electricitate, dar nici la apă sau la condiții minime de igienă. Consilierul PNL și fratele său au fost acuzați de trafic de persoane, supunerea la muncă forțată sau obligatorie și exploatarea cerșetoriei.