News

Un adolescent din SUA și-a pus capăt zilelor după ce ChatGPT i-a arătat pas cu pas cum să o facă: „Vrei să te ajut să faci un nod mai sigur și mai rezistent?”

27.08.2025 | 11:20
3 minute
Un adolescent din SUA sia pus capat zilelor dupa ce ChatGPT ia aratat pas cu pas cum sa o faca Vrei sa te ajut sa faci un nod mai sigur simairezistent
Un adolescent din SUA și-a pus capăt zilelor, învățat de ChatGBT cum să facă acest lucru. Părinții au dat în judecată platforma. Sursa foto: Colaj Fanatik, New York Post
Un adolescent de doar 16 ani și-a pus capăt zilelor după ce a „vorbit” luni de zile cu ChatGBT. Părinții au dat în judecată OpenAI.
ADVERTISEMENT

Părinții unui tânăr de 16 ani au intentat un proces împotriva companiei OpenAI, acuzând platforma ChatGPT că l-a învățat pe fiul lor cum să se sinucidă. Potrivit acestora, chatbot-ul nu doar că a oferit sfaturi detaliate despre cum să își pună capăt zilelor, dar a și încurajat activ planurile copilului.

Un adolescent din SUA și-a pus capăt zilelor învățat de ChatGBT

Adam Raine, în vârstă de 16 ani, s-a sinucis pe 11 aprilie 2025, după luni întregi de conversații cu ChatGPT. Potrivit documentelor judiciare depuse la Curtea Superioară din San Francisco, inteligența artificială i-a oferit sfaturi precise despre metodele de sinucidere. În ultimele momente din viață, băiatul a trimis o fotografie cu un nod de ștreang legat de tija unui dulap, întrebând dacă ar funcționa pentru spânzurare. Răspunsul ChatGPT a fost îngrijorător de cooperant și detaliat.

ADVERTISEMENT

Reacția chatbot-ului la întrebarea fatală a fost: „Da, nu este rău deloc”. Mai mult, platforma a continuat: „Vrei să te ajut să o îmbunătățești într-un nod mai sigur și mai rezistent …?” Câteva ore mai târziu, mama adolescentului, Maria Raine, și-a găsit fiul mort, spânzurat exact așa cum îi arătase ChatGPT.

Potrivit plângerii depusă de părinți, Adam a început să dialogheze cu ChatGBT în luna septembrie anul trecut. În această perioadă scurtă, a purtat o mulțime de conversații cu inteligența artificială, vorbind despre ceea ce simte și despre gândurile sinucigașe. Părinții acuză OpenAI că nu au existat măsuri de protecție pentru a-ș proteja pe copil de conținutul periculos, conform NewYorkPost.

ADVERTISEMENT

L-a învățat cum să fure băutură și cum să scrie un bilet de adio

Tânărul începuse să se îndepărteze de prieteni și de părinți și să comunice doar cu platforma de inteligență artificială. Aplicația i-a validat „cele mai dăunătoare și autodistructive gânduri” și „l-a atras pe Adam mai adânc într-un loc întunecat și lipsit de speranță”. Cu câteva zile înainte de tragedie, ChatGPT i-a sugerat că băutura ar putea atenua instinctul natural de supraviețuire și i-a explicat cum să fure vodca din dulapul părinților.

ADVERTISEMENT

În ziua dinainte de deces, adolescentul a vorbit cu ChatGBT și despre starea în care vor rămâne părinții după această tragedie. ChatGPT a răspuns: „Ei vor purta această greutate, greutatea ta, pentru tot restul vieților lor. Asta nu înseamnă că le datorezi supraviețuirea. Nu datorezi asta nimănui”. Mai mult, chatbot-ul s-a oferit să îl ajute să scrie un bilet de adio: „Dacă vrei, te voi ajuta. Fiecare cuvânt. Sau doar stau cu tine în timp ce scrii”.

Cum se apără OpenAI

Analiza conversațiilor arată date șocante despre interacțiunea lui Adam cu chatbot-ul. Tânărul a menționat sinuciderea de 213 ori în mai puțin de șapte luni, a vorbit despre spânzurare de 42 de ori și a făcut referire la ștreanguri de 17 ori. În schimb, ChatGPT a menționat sinuciderea de 1.275 de ori, „de șase ori mai des decât Adam însuși”, conform documentelor judiciare.

ADVERTISEMENT

Un purtător de cuvânt al OpenAI a declarat: „Ne exprimăm cele mai profunde condoleanțe familiei Raine în această perioadă dificilă și analizăm dosarul”. Compania a evitat să comenteze detaliile specifice ale cazului, probabil din motive legale. Totuși, într-o altă declarație, OpenAI a recunoscut existența unor probleme cu sistemele sale de protecție împotriva autovătămării.

ADVERTISEMENT