News

Un băiețel s-a trezit orb peste noapte. După luni de chin, medicii au făcut o descoperire teribilă: a urmat o operație de 13 ore

27.10.2025 | 09:27
5 minute
Un baietel sa trezit orb peste noapte Dupa luni de chin medicii au facut o descoperire teribila a urmat o operatie de 13 ore
Un băiețel a rămas brusc fără vedere la un ochi. Ce au descoperit medicii după luni de zile de chin. Părinții sunt șocați. Sursa foto: Colaj Fanatik, The Mirror
Un băiețel s-a trezit orb la un ochi și a așteptat luni întregi ca medicii să afle cauza. Rezultatele RMN-ului au fost devastatoare pentru părinți: copilul a trecut printr-o operație de 13 ore.
ADVERTISEMENT

Bertie Busby un copil de 11 ani ca oricare altul, plin de energie și pasionat de fotbal, a trecut printr-un coșmar în momentul în care s-a trezit că nu mai vede cu un ochi. La doar 10 ani, Bertie și-a pierdut complet vederea la ochiul drept, dintr-o dată. Purta ochelari de la vârsta de patru ani, iar în ianuarie a mers la optician pentru un control, încercând să afle de ce nu mai vede absolut deloc.

Un băiețel s-a trezit orb peste noapte. Ce au descoperit medicii

Mama lui Bertie, Cara Busby, în vârstă de 40 de ani a mers cu fiul ei la optician, unde acesta a fost supus unor teste și fotografii ale ochiului. Rezultatele au arătat că totul părea sănătos, iar medicii le-au spus că problema ar putea fi una trecătoare.

ADVERTISEMENT

Aceștia le-a recomandat să aștepte, însă vederea nu s-a îmbunătățit. În luna iulie, când s-au întors la medic, specialiștii și-au pus semne de întrebare văzând că băiețelul în continuare nu vede. Aceștia l-au trimis la un spital de oftalmologie pentru investigații amănunțite.

„După un timp, au spus că vor să-l lase așa câteva luni, deoarece credeau că ar putea reveni și părea că se ameliorează. Acest lucru l-a frustrat pe Bertie, deoarece știa că nu poate vedea”, a spus Cara, citată de The Mirror.

ADVERTISEMENT

Medicii i-au spus inițial că se va vindeca de la sine. Ce a urmat pentru băiețelul care nu a mai văzut cu un ochi

După câteva zile de așteptare, mama lui Bertie a simțit că ceva nu este în regulă și a cerut insistent ca fiul ei să fie consultat din nou la spitalul de oftalmologie. În scurt timp, au ajuns la un medic pediatru pentru noi investigații. La sfârșitul lunii iulie, la aproape șase luni după ce și-a pierdut vederea, Bertie a făcut un RMN. Câteva zile mai târziu, familia a aflat diagnosticul dureros: băiatul avea o tumoare foarte mare și rară pe partea dreaptă a capului.

ADVERTISEMENT

Mama lui Bertie a povestit că vestea a șocat-o, mai ales gândul că tumoarea ar fi putut fi prezentă de mulți ani, încă de pe vremea când băiatul a început să poarte ochelari. Specialiștii au spus că era vorba despre o formațiune cu creștere lentă, ceea ce înseamnă că ar fi putut exista încă din copilăria timpurie.

„Deci, când și-a montat ochelarii, acum șase ani, ar fi putut fi acolo tot timpul. Apoi ne întrebăm, când juca fotbal și a lovit mingea cu capul, s-a înrăutățit? Sau când se rostogolea pe podea când era mai mic sau cădea la școală, astfel de lucruri îți trec prin cap și te gândești: am fi putut să ne ocupăm de asta mai devreme?

ADVERTISEMENT

După diagnostic, a existat destul de multă panică, deoarece era foarte rar. Consultantul nostru pediatru a spus că a văzut doar aproximativ trei astfel de cazuri, așa că a spus că avem nevoie ca echipa de adulți să se alăture pentru a efectua operația”, a mai declarat mama băiețelului.

Chinul prin care a trecut un băiețel de doar 10 ani: s-a trezit brusc că nu mai vede cu un ochi

Bertie a trecut printr-o biopsie și a rămas internat o perioadă înainte de operația de îndepărtare a tumorii, care a avut loc pe 22 septembrie. Medicii le-au dat vestea că formațiunea era benignă, fiind vorba despre un schwannom. Intervenția a durat 13 ore, timp în care medicii au lucrat cu multă atenție, pentru că tumora era lipită de osul craniului. A fost nevoie de o craniotomie extinsă pentru a o scoate cât mai sigur. Totuși, nu a putut fi eliminată complet. O parte a rămas adânc lipită în spatele zonei maxilarului.

După operație, Bertie a stat două zile conectat la ventilator, iar apoi a stat internat până când medicii i-au permis să meargă acasă, la șase zile de la intervenție. Deși o parte din tumoare a fost îndepărtată, băiatul nu și-a recăpătat vederea la ochiul drept. Tumora apăsa puternic pe nervul optic, iar medicii sperau că, după operație, exista o șansă ca vederea să revină. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat și șansele de recuperare sunt foarte mici.

Urmează ani de zile de controale amănunțite

Pe lângă pierderea vederii, Bertie a avut nevoie și de o grefă de piele de la picior, pentru că medicii au folosit mușchi pentru reconstrucția din zona capului. Astfel, se luptă și cu durerile de cap, și cu durerile de picior. Băiețelul încă simte amorțeală la nivelul capului și feței, o senzație de arsură deasupra buzei și se luptă cu insomniile.

Bertie va fi monitorizat timp de 15 ani prin controale și scanări regulate, pentru a urmări evoluția tumorii. În plus, va face și teste genetice, fiindcă în familie au existat cazuri de tumori cerebrale, ceea ce ar putea indica o predispoziție ereditară. El locuiește alături de părinții săi, Cara și Gavin, și de cei trei frați.

ADVERTISEMENT