Copil de doar trei ani, ucis de tatăl vitreg în Otopeni. Detalii șocante despre tragedia care a șocat țara. Video. Update
-
30-08-2025
13:21 -
Bărbatul a fost arestat, polițiștii au deschis un dosar penal
După ce s-a baricadat în apartament pentru a nu fi prins de oamenii legii, bărbatul de 28 de ani, suspectat că l-a ucis pe copilul iubitei sale, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii au reușit într-un final să intre cu forța în imobil, iar ulterior l-au imobilizat pe bărbat.
„În cursul zilei de astăzi, 30 august a.c., bărbatul de 28 de ani bănuit de săvârşirea infracţiunii de omor calificat a fost prezentat în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi, fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile”, a anunţat, sâmbătă după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov.
Mai departe, a fost deschis un dosar penal pentru omor calificat. Cercetările vor continua, iar urmărirea penală va fi în competenţa exclusivă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, transmit autoritățile.
Un copil în vârstă de doar 3 ani a fost ucis de tatăl vitreg în Otopeni. Deși inițial părinții ar fi spus cu totul altceva în fața oamenilor legii, iată că acum avem parte de o răsturnare de situație. Iar detalii tulburătoare ies la suprafață.
Cum ar fi fost ucis Rareș, un copil de doar 3 ani, de tatăl său vitreg
Filmul tragediei este unul greu de imaginat. Pe 23 august, o femeie a sunat la 112 pentru că fiul ei de doar doi ani și opt luni nu mai respira. Echipajul medical a ajuns la fața locului și a fost constatat decesul.
Deși Rareș avea urme de violență pe corp, părinții, adică mama și tatăl vitreg, au susținut că acesta s-ar fi dat singur cu capul de pereți. Astfel, anchetatorii au trecut cazul ca și moarte suspectă, fără a mai căuta suspectul.
Pe 25 august a fost realizată necropsia, iar detalii șocante au ieșit suprafață. S-ar părea că Rareș, un copil de doar 3 ani, a fost ucis într-un mod tulburător și anume prin violență, cu ”ruptură de stomac” și nu numai, chiar în blocul unde locuia din Otopeni.
Ce să citești mai departe?
Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Ilfov a primit raportul, dar nimic nu s-a întâmplat. Cel puțin nu până pe 28 august. După înmormântarea băiatului, mama a decis să spună adevărul unei rude.
Când a decis mama băiatului să spună adevărul
Așa s-a aflat că Rareș, un copil de doar trei ani, a fost ucis de tatăl său vitreg. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, ar fi fost beat. Acesta a ucis copilul în bătaie și ar fi sugrumat-o și pe mamă.
Ruda căreia i-a povestit totul a încurajat-o pe femeie să meargă la poliție. Și tot cu această ocazie s-a mai aflat că nu era prima oară când se întâmplau astfel de evenimente violente în familie.
Mai mult de atât, s-ar părea că finalul lui Rareș a venit după ce micuțul s-a scăpat pe podea și nu a mai ajuns la toaletă. El a fost pedepsit ulterior cu câteva picioare în stomac, după cum ar fi declarat mama sa.
Criminalul a luat un ostatic și s-a baricadat în casă
Ce a urmat a fost complet neașteptat. Vineri, 29 august, polițiștii au ajuns în fața blocului din Otopeni în speranța de a-l scoate pe agresor din casă, având în vedere noile detalii din anchetă cu privire la modul în care acest copil de trei ani a fost ucis.
În momentul în care oamenii legii au ajuns acolo însă, bărbatul s-a baricadat și a amenințat că își va ucide și celălalt fiu, în vârstă de un an. Micuțul a fost ulterior scos în brațe de unchiul lui Rareș și a fost salvat.
Criminalul a continuat să rămână în apartament, amenințând că se sinucide. De abia după 13 ore însă oamenii legii au putut intra peste el și l-au mobilizat. Cazul a generat însă îngrijorări, dar și o mulțime de semne de întrebare, care cel mai probabil vor fi elucidate.