Funcția de președinte al Senatului, marea miză pentru viitoarea coaliție de guvernământ. Conflictul dintre PNL și PSD a intrat într-un nou stadiu
Refacerea fostei coaliții pare imposibilă în momentul de față, în condițiile în care PNL nu dă semne că ar mai fi dispus să guverneze alături de social-democrați, iar PSD exclude să susțină orice variantă de guvern din care nu face parte. În aceste condiții, PSD a obținut sprijin suficient de la alte partide pentru a scoate din Biroul Permanent al Camerei Deputaților reprezentanți ai PNL și USR. La Senat, deși noua conducere a fost votată fără scandal, postul de președinte al Senatului deținut acum de Mircea Abrudean poate deveni în scurt timp principala miză a conflictului dintre PSD, de o parte, și PNL și USR, de cealaltă.
Încălcarea unei cutume parlamentare
Marți, la Camera Deputaților, s-a derulat un episod aparent minor, dar care va avea impact asupra deciziilor Parlamentului din perioada următoare. La începutul fiecărei legislaturi, liderii de grup ai partidelor parlamentare calculează câte funcții le revin în Biroul Permanent al Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, în funcție de ponderea fiecărui partid. Se pot face și ajustări fine, prin transferul unui post între partide la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, astfel încât algoritmul să fie respectat cu strictețe.
Însă de data aceasta, PSD s-a aliat cu AUR, SOS și celelalte mici formațiuni ale dreptei radicale și a înlocuit doi secretari ai Biroului de la PNL și USR cu doi de la AUR și SOS România. „PSD a luat astăzi grupului PNL un loc din conducerea Camerei Deputaţilor şi l-a dat AUR. Nu dintr-o eroare de procedură: PSD plăteşte cu funcţii care nu îi aparţin voturile de care are nevoie ca să pună mâna pe guvernare”, a reclamat liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache.
O altă surpriză neplăcută pentru cele două partide a fost poziția UDMR. „Inexplicabil, această operaţiune a primit şi voturile minorităţilor şi UDMR. Rezultatul este foarte simplu şi poate fi măsurat: extremiştii au acum patru voturi – trei AUR şi unul SOS – din cele 12 voturi ale Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor”, a constatat Cătălin Drulă (USR).
Ce să citești mai departe?
Funcția de președinte al Senatului, râvnită de AUR
Practic, social-democrații lui Grindeanu au demonstrat că, cel puțin deocamdată, pot avea forța necesară pentru ambele variante de guvern pe care le au la dispoziție: fie cu AUR și partidele mai mici din Parlament, fie cu UDMR, celelalte minorități și grupul disidenților din PNL. Însă îndepărtarea oamenilor lui Ilie Bolojan are un premiu mult mai mare: funcția de președinte al Senatului, ocupată de unul dintre cei mai loiali oameni ai premierului interimar, Mircea Abrudean. Spre deosebire de ceilalți membri ai Biroului Permanent, președinții Camerelor pot fi înlocuiți și după începutul sesiunii parlamentare.
Teoretic, PSD ar putea constitui o majoritate în Senat care să-l dea jos pe Abrudean din funcția care, din punct de vedere constituțional, este a doua ca importanță în statul român. Numai că Sorin Grindeanu ar trebui să decidă și cine va ocupa funcția. O eventuală coaliție PSD-AUR ar da motive solide lui George Simion să ceară funcția pentru partidul său, mai ales că a făcut-o deja. „Dacă PSD, în vreun fel, își dorește o colaborare cu noi și să scape de Ilie Bolojan, un prim pas, dacă se dorește deblocarea, ar fi ca al doilea partid din Parlament să primească conducerea uneia dintre cele două Camere și să nu îl mai lase pe Mircea Abrudean, omul lui Ilie Bolojan, președinte la Senat”, spunea Simion, la mijlocul lunii trecute.
În ce dilemă ar putea fi pus PSD
Față de condițiile maximaliste pe care AUR le cerea la un moment dat, anume să dețină funcția de prim-ministru, cedarea șefiei Senatului poate părea rezonabilă, la schimb cu susținerea unui guvern condus de PSD. Pe termen lung însă, manevra se poate dovedi riscantă. AUR a început să strângă semnături pentru demiterea președintelui Nicușor Dan, iar în cazul succesului unui asemenea demers, președinte interimar ar deveni automat președintele Senatului.
Deocamdată, demersul AUR pare sortit eșecului, mai ales că PSD nu susține proiectul, dar în eventualitatea în care coabitarea dintre președintele Dan și un guvern cu premier social-democrat se va dovedi în anii următori tensionată, PSD riscă să fie pus în fața următoarei dileme: fie să folosească soluția suspendării și să accepte un președinte interimar din partea AUR, ceea ce ar întări poziția partidului lui Simion în raport cu social-democrații, fie să accepte coabitarea incomodă cu președintele, de teamă ca AUR să nu obțină președinția interimară și să devină astfel principala forță din coaliție.
Cealaltă variantă pe care o are PSD este alianța cu UDMR. Este puțin probabil ca Uniunea să ceară la schimb postul de președinte al Senatului, pe care nu l-au avut niciodată și pe care cu greu îl pot revendica ținând seama de ponderea redusă în Parlamentul a partidului minorității ungare. În acest caz, funcția ar putea rămâne la PSD sau oferită unuia dintre liberalii nemulțumiți de Ilie Bolojan.
UDMR încearcă să țină AUR departe de guvernare
UDMR pare să spere că poate convinge PSD să evite o soluție de coșmar pentru Uniune, anume alianța cu AUR. De la începutul crizei politice, UDMR a spus clar că soluția pe care nu ar agrea-o în nicio circumstanță este ajungerea AUR la putere. Cum PSD a confirmat prin recenta rezoluție că își dorește conducerea viitorului guvern, Uniunea pare să încline din ce în ce mai mult către partidul lui Grindeanu, cu speranța că social-democrații nu vor cere AUR să intre la guvernare.
Astfel, devine explicabil ceea ce Drulă socotea ca „inexplicabil”: sprijinul UDMR pentru înlăturarea din BP-ul Camerei a celor doi secretari de la PNL și USR. Mai ales că votul a venit după ce, luni, președintele UDMR Kelemen Hunor l-a criticat pe Siegfried Mureșan care încă mai este propunerea comună a PNL, USR și UDMR la postul de premier. „După desemnarea sa, Mureşan a dat o lovitură preşedintelui, una PSD-ului, iar apoi a dispărut. Toată vara nu am mai auzit nimic despre el, iar acest lucru este inacceptabil”, a spus Kelemen Hunor într-un interviu acordat publicației maghiar Maszol.
Însă indiferent de soluția pe care PSD o va alege pentru o eventuală viitoare guvernare, AUR sau UDMR, soarta lui Mircea Abrudean în funcție de președinte al Senatului pare pecetluită. Un prim pas a fost deja făcut, prin convocarea lui Abrudean, pentru lunea viitoare, în fața comisiei parlamentare de anchetă privind întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan și președinta CCR Simina Tănăsescu, întâlnire ce a avut loc chiar în biroul lui Abrudean. Practic, un pretext pentru înlocuirea sa din funcție există.