News

Harta luxului în aviația de stat. Compania unde se câștigă 56.000 de lei pe lună și cine sunt șefii cu cele mai mari indemnizații

24.08.2026 | 09:23
8 minute
Harta luxului in aviatia de stat Compania unde se castiga 56000 de lei pe luna si cine sunt sefii cu cele mai mari indemnizatii
Studiu de caz pe bugetele din aviație. Sursa foto: colaj Fanatik
Companiile de stat din aviație, raiul angajaților la stat. Compania cu salarii lunare medii de 56.000 de lei și indemnizații de top pentru șefi în 2026
ADVERTISEMENT

Companiile de stat și autoritățile din aviație, aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, sunt instituțiile și societățile de stat unde angajații au poate cele mai mari salarii, depășindu-le chiar și pe cele din energie (cel puțin ca valoare medie). De asemenea, dacă ne uităm și la bugetele alocate pentru indemnizațiile conducerii, și în acest an ele au rămas printre cele mai mari, în comparație cu ale societăți comerciale deținute de statul român. Asta în ciuda faptului că indemnizațiile variabile au fost reduse semnificativ: dacă uneori acestea ajungeau la 1 – 1,5 milioane lei, din acest an, ele ajung la circa 100.000 lei.

Salarii și indemnizații uriașe pentru șefii din aviație

La începutul lunii iulie, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul pentru aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli a Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, buget care nu a fost încă aprobat de către Guvern. Totuși, din propunerea de buget pe anul în curs se poate observa că regia estimează venituri totale de 102 milioane lei, în creștere cu 3,3% față de anul anterior, și un profit brut de doar 8,8 milioane, în scădere drastică cu 60%, față de 2025 (cheltuielile totale ale regiei sunt în creștere cu 21%).

ADVERTISEMENT

Regia prognozează un număr mediu de 209 salariați în 2026, o creștere cu 18 salariați față de media din 2025, ajungând la un efectiv la final de an de 217 persoane (creșterile sunt fundamentate pe necesitatea extinderii departamentului de securitate cibernetică). Cheltuieli strict de natură salarială au fost stabilite la 50,11 milioane lei, în creștere cu 17% față de nivelul realizat în 2025. Din această sumă, beneficiile și bonusuri ajung la 5,5 milioane, din care 1,8 milioane lei reprezintă participarea salariaților la profitul anului precedent.

În ceea ce privește câștigul mediu lunar per salariat, acesta a fost estimat la 18.359,27 lei brut/lună, în creștere cu 6,47% față de nivelul realizat în 2025. Creșterea veniturile vine în contextul în care productivitatea muncii ar urma să înregistreze o scădere de 5,5%.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește bugetul alocat pentru indemnizațiile conducerii, directorii și membrii Consiliului de Administrație, acesta a fost stabilit la suma de 5,65 milioane lei. În ciuda plafonărilor care au fost făcute de Guvernul Bolojan, scăderea generală față de anul 2025 este de doar 7%. Totuși, peste două milioane de lei reprezintă restanțe din indemnizațiile variabile datorate în anii anteriori.

ADVERTISEMENT

„Pentru consiliul de administrație – valoarea programată este de 4.792,01 mii lei (2.454,09 mii lei componentă fixă, 2.093,18 mii lei componentă variabilă neacordată aferentă anilor 2023 și 2024 pentru membrii Consiliului de Administrație”, se arată în proiectul pentru BVC al AAC pe anul în curs.

AAAC salariu mediu

Salariile uriașe de la Romatsa

Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA” are estimate venituri de 2,02 miliarde lei în acest an, potrivit cifrelor din proiectul pentru aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul în curs, buget care nici el nu a fost încă aprobat oficial de către Guvern.

Cheltuielile totale sunt estimate să ajungă la 1,98 miliarde lei, în creștere cu 8,42% față de 2025, din care cheltuielile cu personalul reprezintă 1,63 miliarde, adică nu mai puțin de 83% din totalul cheltuielilor de operare. Cheltuielile de natură salarială au fost stabilite la 1,15 miliarde, în creștere cu peste 8% față de nivelul aprobat la începutul anului 2025. În această categorie intră salariile de bază, care se ridică la 1,11 miliarde, și bonusurile/ stimulentele/protecția socială, alte 45 de milioane (+22%).

Romatsa, acolo unde nu se aplică plafoanele obișnuite din sectorul public, Regia de stat finanțându-se independent din serviciile de dirijare a traficului aerian, explică în nota de fundamentare motivele creșterile salariale dorite în 2026. Spre exemplu, 63 de milioane sunt adăugate ca urmare a creșterii traficului aerian și a ajustării cu inflația la nivel european, alte 1,2 milioane lei sunt justificate pentru diverse promovări amânate și 2,7 milioane lei pentru sporurile de vechime. În plus, se adaugă alte 22 milioane pentru „creștere compensații pentru salariații care au dreptul să se pensioneze la limită de vârstă, anticipate” și alte 24,6 milioane lei „în urma actualizării salariilor cu inflația prevăzută în planul de performanță”.

Așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, nici în nota de fundamentare și nici în anexa pentru bugetul de venituri și cheltuieli nu apare menționat câștigul mediu lunar per salariat. Totuși, acesta poate fi derivat din datele oficiale ale proiectului de buget (cheltuieli de natură salarială/ număr de angajați), de unde rezultă un câștig lunar mediu de 56.884 lei, adică undeva la peste 11.000 de euro pe lună (brut).

În ceea ce privește conducerea executivă și Consiliul de Administrație, suma prevăzută în BVC pentru 2026 este de 4,09 milioane lei, cu o scădere uriașă de 40% ca urmare a măsurilor de plafonare impuse de guvern. „Cheltuielile aferente contractului de mandat sunt programate la valoarea de 4.092,48 mii lei, în scădere cu 39,39% față de nivelul realizat în anul 2025, urmarea aplicării prevederilor Legii nr. 158/2025 de modificare a OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”, se arată în nota de fundamentare.

Compania cu profit de aproape un miliard de lei

Compania Națională „Aeroporturi București” S.A. (CNAB), compania de stat care administrează cele două aeroporturi din Capitală, este adevărata mașină de făcut bani a Ministerului Transporturilor. Pe anul acesta, compania are estimat un profit de 900 milioane lei, în creștere cu aproape 1% față de anul 2025. Veniturile totale, care se ridică la aproape două miliarde, sunt și ele în creștere cu 13%, în timp ce cheltuielile companiei ar trebui să crească cu peste 27% până la 1,1 miliarde lei.

De remarcat că fondul total de cheltuieli cu personalul se ridică la doar 325 milioane, ceea ce reprezintă doar 30% din totalul cheltuielilor de exploatare ale companiei. Din această sumă, cheltuielile de natură salarială reprezintă 306 milioane, în creștere cu aproape 7% față de anul precedent. Bonusurile și beneficiile acordate însumează 58 de milioane, în creștere cu 28%, sumă din care participația salariaților la profitul obținut în 2025 reprezintă 17,6 milioane lei.

În condițiile în care compania are 1.390 de salariați, câștigul mediu lunar per salariat pentru acest an a fost stabilit la suma de 16.621,97 lei brut/lună, în creștere cu 2,45% față de anul 2025. Suma este similară cu salariul mediu în Hidroelectrica, cea mai mare companie de stat (acolo unde însă bugetul pentru indemnizațiile conducerii ajunge la 10 milioane în acest an).

La CNAB, pentru anul în curs, cheltuielile totale destinate conducerii executive și Consiliului de Administrație sunt stabilite la 4,54 milioane lei, în scădere cu 1% față de cheltuielile efective realizate în 2025. Din această sumă, 1,44 milioane reprezintă componenta fixă pentru conducerea executivă, la care se adaugă 27.000 lei, componenta variabilă, ajunsă și aici la o valoare mai degrabă simbolică comparativ cu anii precedenți.

„Pentru consiliul de administrație – valoarea este de 3.072,96 mii lei, fiind prevăzută pentru un număr de 5 membri, și este în scădere cu 1,07% față de nivelul realizat în anul 2025”, se arată în nota de fundamentare a BVC pe anul 2026.

CNAB buget

Compania cu cele mai mici salarii

După ce în luna iunie ministrul Radu Miruță a respins bugetul celor de la Tarom, spunând că a fost „construit pe date complet nerealiste”, conducerea companiei nu a aprobat o altă propunere de buget pentru anul în curs. Practic, la finalul lunii august, Tarom nu are încă un buget aprobat pe anul în curs.

Singurele date publice, propunerea respinsă nu a fost publicată, sunt pentru compania Tarom Tehnic, divizia specializată de mentenanță și inginerie aeronautică din cadrul Tarom. Compania este însă mult mai mică, cu un buget de circa 62 milioane lei, și cu 250 de salariați, număr prognozat să ajungă la 280 la finalul anului curent. Profitul brut estimat este de doar 180.000 lei.

Aici, câștigul mediu lunar per salariat este cel mai mic dintre toate cele patru companii din aviație, ridicându-se la 14.391,47 lei brut/lună. În ceea ce privește bugetul conducerii, suma este de doar 1,25 milioane lei. Mai exact, 599.000 lei pentru cei 2 directori executivi și 653.000 lei pentru cei 3 membri ai Consiliului de Administrație, care sunt numiți pe baza unor mandate provizorii de câte 5 luni.

Astfel, topul veniturilor din aviație este dominat de Romatsa, cu un câștig lunar mediu brut de peste 55.000 lei, beneficiind de derogări legale și tarifare europeană directă, iar la baza piramidei sunt tehnicienii și inginerii de la Tarom Tehnic, companie recent înființată. Pe de altă parte, CNAB (Aeroporturi București), companie cu un nivel mediu de salarizare, funcționează ca un gigant comercial ultra-profitabil. Compania de stat cheltuiește doar 547,87 lei la fiecare 1.000 lei încasați și generează un profit brut record de 900,46 milioane lei (peste 180 mil. EUR).

La nivelul organelor de conducere, anul 2026 aduce o tendință generală de stagnare sau tăiere a cheltuielilor: cea mai mare reducere ee înregistrează la ROMATSA (-39,39%), unde bugetul conducerii scade la 4,09 mil. lei în urma noilor plafoane privind guvernanța corporativă.

ADVERTISEMENT