Maia Sandu, acuzată că și-a dus neamurile la Vatican pe banii moldovenilor. Răspunsul dat de președintă
Maia Sandu e în mijlocul unui scandal care amintește de mandatele fostului președinte al României, Klaus Iohannis. Președinta Republicii Moldova este acuzată că și-a dus mama și sora la Vatican pe banii cetățenilor.
Maia Sandu, acuzată că și-a dus rudele pe banii moldovenilor la Vatican
Scandalurile legate de cheltuielile oficialilor pe bani publici nu au loc, iată, doar în România. În Republica Moldova, președinta Maia Sandu a fost recent ținta criticilor după vizita sa la Vatican. Vineri, 12 septembrie 2025, șefa statului a fost primită în audiență de Papa Leon al XIV-lea, iar alături de ea au călătorit mama, Emilia Sandu, și sora sa, Veronica Sandu. În mediul online au început rapid să circule zvonuri conform cărora familia președintei ar fi beneficiat de această deplasare pe banii statului.
Președinția moldoveană a reacționat duminică, 14 septembrie, dezmințind informațiile. Purtătorul de cuvânt Igor Zaharov a clarificat situația: „Pe unele canale de Telegram au apărut speculaţii false despre cheltuielile familiei preşedintei Maia Sandu cu ocazia vizitei la Vatican. Vreau să fie limpede pentru toată lumea: toate costurile au fost acoperite integral de familia preşedintei”.
Administrația prezidențială de la Chișinău respinge acuzațiile
Zaharov a mai adăugat: „Este important să nu dăm curs manipulărilor şi să fim atenţi la sursele din care ne informăm.” Astfel, familia Sandu și-a asumat toate cheltuielile legate de călătorie, fără a folosi fonduri publice. Controversa readuce aminte de disputele din România provocate de deplasările de lux ale fostului președinte Klaus Iohannis, care au stârnit indignare și critici pentru modul în care au fost folosiți banii contribuabililor.
Ce să citești mai departe?
În ambele cazuri, atenția publicului se concentrează pe responsabilitatea liderilor și transparența folosirii fondurilor publice pentru vizite oficiale sau călătorii internaționale. Iohannis s-a făcut remarcat cu escapadele sale exotice chiar din primul mandat, prima sa vizită la Miami, după ce l-a învins în 2014 pe Victor Ponta, dezamăgind o parte a electoratului său.
Deși internauții continuă să critice deplasările oficialilor, autoritățile de la Chișinău insistă că în cazul Maiei Sandu toate cheltuielile au fost suportate de familie, iar acuzațiile apărute în spațiul online se bazează pe speculații nefondate.