Nicușor Dan, criticat dur după anunțul referendumului pe Justiție. Mai multe persoane și instituții îl desființează: „Încălcă Constituția nu cu amândouă picioarele, mai împrumută și de la alții”
Anunțul privind organizarea referendumului pe Justiție l-a adus pe Nicușor Dan în centrul criticilor. Atât instituții, cât și personalități publice îl acuză că încalcă legea fundamentală și că ia decizii care contravin Constituției.
Nicușor Dan, atacat dur după anunțul referendumul pe Justiție
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat duminică, 21 decembrie, într-o declarație de presă că intenționează să inițieze, în luna ianuarie 2026, un referendum în rândul corpului magistraților pentru a clarifica dacă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar.
El a precizat că, dacă majoritatea magistraților vor considera că CSM nu își îndeplinește rolul în interesul public, atunci Consiliul ar urma să „plece de urgență”. Anunțul vine pe fondul unor sesizări din partea magistraților despre presupuse probleme legate de integritatea și funcționarea justiției, dar fără ca acestea să fie încă verificate oficial.
Tensiuni uriașe după consultarea propusă de Președintele României
Contextul declarației lui Nicușor Dan este marcat de tensiuni între puterea executivă și autoritatea judecătorească. Potrivit președintelui, sesizările primite de la sute de magistrați semnalează existența unui grup influent în cadrul CSM sau al conducerilor instanțelor, care ar submina independența profesională și acționează în beneficii proprii, inclusiv în promovări prin criterii discreționare. De la anunțul făcut de Nicușor Dan, au apărut numeroase reacții politice și instituționale.
Ce să citești mai departe?
Deputatul Stelian Ion (USR) a salutat consultarea propusă de șeful statului, calificând-o drept „legitimă” și necesară pentru a aduce „o gură de oxigen” în justiția română. El a subliniat că referendumul denumit astfel în mod accesibil pentru public nu este unul constituțional în sens strict, ci o consultare a corpului magistraților, considerând că temeiul constituțional se regăsește în obligația președintelui de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților.
CSM și judecătorii critică referendumul lui Nicușor Dan
Consiliul Superior al Magistraturii (Secția pentru judecători) a transmis că nu va tolera nicio formă de ingerință în activitatea autorității judecătorești, apreciind că demersul propus de președinte nu este prevăzut de lege și că exercitarea atribuțiilor publice trebuie realizată cu respectarea strictă a separației puterilor în stat. CSM a subliniat că referendumul nu are temei legal pentru o profesie constituțională ca cea de judecător și că astfel de chestiuni trebuie soluționate prin mecanismele existente, nu prin consultări de tip plebiscitar.
Judecătorul Alin Ene, membru al CSM, a catalogat declarațiile lui Nicușor Dan privind referendumul ca fiind „absolut inacceptabile în orice stat democratic”, subliniind că președintele nu are temei legal să inițieze un astfel de demers în cadrul corpului magistraților și comparând ipotetic situația cu un referendum organizat de justiție pentru demiterea președintelui sau dizolvarea Parlamentului. El a precizat că membrii CSM pot fi revocați doar prin decizia Adunărilor Generale ale judecătorilor și a avertizat asupra riscurilor la adresa statului de drept.
Toni Neacșu, fost membru al CSM, a criticat dur inițiativa, afirmând că președintele nu are atribuții legale să organizeze un referendum în domeniul justiției și nu poate forța demiterea Consiliului. În termeni duri, Neacșu a descris demersul drept o „nebunie” și a sugerat că președintele CSM ar trebui să sesizeze Curtea Constituțională pentru a soluționa conflictul de competențe creat.
Miron Mitrea îl desființează pe șeful de la Cotroceni
Analistul politic și fost politician Miron Mitrea a reacționat și el după decizia președintelui Nicușor Dan de a organiza o consultare în rândul magistraților, afirmând că aceasta reprezintă o încălcare a Constituției. „Să clarificăm niște lucruri, președintele Nicușor încalcă Constituția nu cu amândouă picioarele, mai împrumută și de la alții picioare”, a spus Mitrea, explicând că separația puterilor în stat trebuie respectată.
Potrivit acestuia, președintele României face parte din puterea executivă și nu are dreptul să organizeze un referendum între magistrați, iar puterea juridică, condusă de CSM, trebuie să funcționeze independent.
„Separarea puterilor în stat înseamnă că fiecare putere lucreză fără să fie deranjată, influențată, controlată de celelalte puteri. Președintele României face parte, împreună cu Guvernul, din puterea Executivă. Ei au dreptul să propună inițiative legislative pe care puterea legislativă le aprobă sau nu.
De partea cealaltă, puterea juridică este condusă de CSM. Nu are niciun drept, niciun fel de pârghie, președintele României prin care să facă el un referendum între magistrați, nici nu cred că există din punct de vedere juridic, legal, o asemenea posibilitate”, a adăugat Mitrea.