Tragedie pe şantier. Un român de 41 de ani a murit în Belgia în timp ce lucra la demolarea unei fabrici
Un bărbat român în vârstă de 41 de ani a murit în timpul lucrărilor de demolare de la fosta fabrică de textile Ontex din oraşul Kruisem, din provincia belgiană Flandra de Est Accidentul a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 7 noiembrie, în timp ce muncitorii demontau fabrica abandonată.
Muncitorul român a căzut în timp ce tăia o ţeavă
Serviciile de urgență au sosit imediat la faţa locului, dar cu toate eforturile medicilor, românul nu a putut fi salvat. Locul de demolare a fost securizat pentru ca anchetatorii să examineze zona, iar lucrările au fost întrerupte temporar, pentru ca anchetatorii să verifice procedurile de siguranță și respectarea reglementărilor.
„În timp ce tăia o țeavă, bărbatul a făcut se pare o mișcare bruscă înapoi, după care a căzut de la o înălțime mare”, se arată într-un comunicat al Biroului Auditorului Muncii din Belgia. Serviciile de urgență au sosit la fața locului, dar ajutorul a venit prea târziu pentru muncitorul român.
„Am sigilat locația și acum desfășurăm o anchetă cu privire la circumstanțele în care s-a produs accidentul și dacă a existat o încălcare a regulilor și a condițiilor de muncă”, se mai arată în informarea Biroului.
Ce să citești mai departe?
Compania care deţinea fabrica unde a murit românul a dat faliment în luna august
Fosta fabrică de textile Ontex din Kruisem făcea parte din Nyobe Belgotex, o companie textilă cu o vastă experiență în regiune. Compania a dat faliment în august 2025, lăsând această fabrică nefolosită. Lucrările de demolare au început la scurt timp după aceea, pentru a curăța amplasamentul pentru o viitoare reamenajare.
Bărbatul mort în Belgia este al treilea muncitor român decedat săptămâna aceasta pe şantierele din Europa. Vineri dimineaţă, un bărbat de 50 de ani a fost găsit decedat într-o clădire aflată în renovare pe Via Ricasoli, în centrul istoric al orașului Prato. De asemenea, marţi dimineaţă, după 11 ore petrecute sub dărâmături, un român de 66 de a decedat în drum spre spital. El lucra la reconstrucţia unui turn medieval din centrul Romei, când acesta s-a prăbuşit.