News

Noam Chomsky, unul dintre idolii stângii radicale, alături de Steve Banon, arhitectul mișcării MAGA. Cei doi apar în fotografiile lui Epstein

14.12.2025 | 00:24
3 minute
Noam Chomsky unul dintre idolii stangii radicale alaturi de Steve Banon arhitectul miscarii MAGA Cei doi apar in fotografiile lui Epstein
Chomsky, alături de arhitectul mișcării MAGA. Sursa foto: colaj Fanatik
Supriză majoră în fotografiile făcute publice de către democrați în scandalul Epstein. Chomsky, unul dintre idolii stângii, apare alături de Steve Banon
ADVERTISEMENT

Un observator politic ar putea susține că nu poate exista o rivalitate mai mare între stânga radicală și mișcarea MAGA, care l-a propulsat pe Donald Trump la Casa Albă. Ultimele fotografii, făcute publice după ancheta democraților din Congres în cazul Epstein, includ și un cadru cu Noam Chomsky și Steve Banon împreună, la una dintre proprietățile lui Epstein.

Chomsky alături de Steve Banon în fotografiile Epstein

Politic, mișcările reprezentate de Noam Chomsky – celebrul profesor de la MIT, cunoscut pentru activismul său politic, și Steve Banon, unul dintre arhitecții mișcării MAGA, sunt cât se poate de antagonice. Astăzi, cele două curente nu au nimic în comun decât poate poziția apropiată față de Rusia lui Vladimir Putin.

ADVERTISEMENT

În acest context, apariția celor doi, într-o ipostază apropiată într-una din fotografiile făcute la proprietățile lui Epstein este cu atât mai șocantă pentru scena publică din Statele Unite și nu numai. Mai mult, la două luni după fotografia cu Bannon din 2019, Chomsky a ținut un discurs despre amenințarea fascismului modern, în care l-a numit în mod specific pe Bannon „impresarul mișcării ultranaționaliste și reacționare internaționale”.

Relația lui Chomsky, acum în vârstă de 96 ani, cu Epstein a ieșit la iveală în urmă cu câteva săptămâni, după publicarea emailurilor lui Epstein. Renumitul lingvist și filosof a numit-o „cea mai valoroasă experiență” prin faptul că a menținut „contactul regulat” cu Jeffrey Epstein, care până atunci fusese condamnat de mult timp pentru solicitare de prostituție de la o minoră.

ADVERTISEMENT

Relația lui Chomsky cu Epstein

Printre documentele date publicității în data de 12 noiembrie se afla și o scrisoare de susținere pentru Epstein atribuită lui Chomsky, cu salutul „către cine este interesat”. Scrisoarea nu era datată, dar conține o semnătură dactilografiată cu numele lui Chomsky și menționează funcția sa de profesor laureat al Universității din Arizona, rol pe care îl ocupă din 2017.

ADVERTISEMENT

Epstein a pledat vinovat în 2008 în Florida pentru acuzațiile de solicitare de prostituție și solicitare de prostituție cu un minor. El a ispășit 13 luni dintr-o pedeapsă de 18 luni și a fost eliberat în iulie 2009.

„L-am cunoscut pe Jeffrey Epstein acum șase ani”, se arată în scrisoarea de susținere a lui Chomsky, dată publicității de către comisia republicană de supraveghere a Camerei Reprezentanților. „De atunci, am păstrat legătura în mod regulat, purtând numeroase discuții lungi și adesea aprofundate pe o gamă foarte largă de subiecte, inclusiv specialitățile și activitatea noastră profesională, dar și o serie de alte domenii în care avem interese comune. A fost o experiență extrem de valoroasă pentru mine.”

ADVERTISEMENT

În scrisoarea în cauză, Chomsky îl laudă pe Epstein pentru că l-a învățat „despre complexitatea sistemului financiar global” într-un mod în care „presa de afaceri și revistele de specialitate” nu au reușit să o facă. Practic, acesta se lăuda cu cât de bine conectat era Epstein.

„Odată, când discutam despre acordurile de la Oslo, Jeffrey a luat telefonul și l-a sunat pe diplomatul norvegian care le supraveghea, ceea ce a dus la un schimb de replici animat”, se arată în scrisoare.

ADVERTISEMENT